Fiecare om, chiar și cel mai umil, își are filosofia sa

Fiecare om, chiar și cel mai umil, își are filosofia lui” spunea Mihai Ralea la care aș adăuga că filosofia alături de limbajul articulat și de dragoste sunt elementele esențiale care ne separă de regnul animal.

Filosofia este prietenul ideal, creat de propria noastră imaginație, prieten ce ne oferă cele mai bune sfaturi chiar dacă nu vrem să le auzim. Filosofăm din orice, mai ales când suntem singuri, dar filosofăm și din nimic deoarece nimicul, infinitul, nicăieri și pretutindeni sunt limite ale universului în care noi trăim.

Filosofia orientează omul dinspre relativ spre absolut dând un sens unic vieții. Ea se confundă cel mai adesea cu un simț care ne oferă informații despre starea noastră sufletească: cu cât ideile sunt mai rafinate și originale încrederea în forțele proprii crește, ce ne înconjoară capătă o altă valoare și ne dăm seama că de fapt nu suntem ceea ce am vrea să fim cu adevărat.

Filosofia se aseamănă cu universul pentru că este la fel de necunoscută ca și el, putem de asemenea spune că ea reprezintă orice deoarece fiecare lucru poate avea o definiție filosofică. Filosofia poate fi cel mai important centru nervos spre care converg celelalte centre nervoase, poate fi energia spirituală sau… nimic.

Dar indiferent ce ar fi filosofia rămâne ceea ce a fost dintotdeauna: iubirea înțelepciunii

Primii pași

Primii pași sunt întotdeauna începutul unei frumoase călătorii într-o lume nouă pe care vrei să o descoperi pas cu pas.

Dar înainte de primul pas există ideea de a explora, o pereche de ochi care încearcă să găsească următoarea mutare și un bagaj de cunoștințe care atârnă greu pe umerii drumețului. Cu cât știi mai multe cu atât te decizi mai greu ce cale să urmezi și uneori sfârșești prin a bate pasul pe loc în așteptarea clipei când vei avea revelația încotro să o apuci.

Dar o zi în care nu ai făcut nici un pas este o zi pierdută și fiecare zi în care aștepți să descoperi calea spre care să te îndrepți devine o povară tot mai grea la gâtul călătorului. Și uite-așa apare amânărea perpetuă așteptând că cineva să-ți netezească calea pe care să pornești la drum.

Aceasta fac adesea adulții, aceasta fac constant eu… și deși se spune că informația înseamnă putere cu cât știu mai mult cu atât mă decid mai greu să fac ceva și sfârșesc prin a renunța dacă la călatoria în vreau să pornesc nu am harta în întregime.

Culmea este că par a înțelege ceea ce mi se întâmplă, știu că nu așa trebuie să meargă lucrurile și totuși zi de zi continui să fiu prizonierul propriilor temeri.

Dimineața îmi propun să mă învârt pe un călcâi ca un titirez și să pornesc la drum indiferent de direcție care chiar de ar fi una greșită măcar nu aș sta pe loc să prin rădăcini. Seara descopăr că sunt însă în același loc…

Și toate acestea în ciuda faptului că am la îndemână cel mai bun profesor: copilul meu la care privesc și mă minunez de câte poate să facă la vârsta sa. Pentru el nu există limite, temeri, reguli sau convenții care să-l îngrădească cumva. Este liber să exploreze tot ce-l înconjoară și pentru el totul este posibil.

Așa am fost fiecare din noi dar prin educația primită în familie, în școală și de la societatea în care trăim ne-am construit propriile ziduri din interiorul cărora nu mai vrem să evadăm.

Pe mine aceste ziduri mă sufocă, vreau să evadez ca să ma simt bine cu mine însumi și să nu permit copilului meu să se îngroape în aceeași mocirlă din care vrei să ieși dar cu cât de agiți mai mult cu atât te îngropi mai mult în ea.

Nu știu cât de lungă vă fi această călătorie însă știu că fiecare zi în care fac ceva pentru a schimba acestă stare a lucrurilor chiar de va fi ceva greșit va fi totuși un pas înainte.

Astăzi fac primul pas dintr-o lungă și frumoasă călătorie!